fbpx

 

Alegerea unui fotograf de nuntă

7 Sfaturi și recomandări atât din partea clienților mei cât și din partea mea ca fotograf
Fotograf de nuntă | fotograf de botez | fotograf de portret

 

Fie că ai nevoie de un fotograf de nuntă sau de un fotograf de botez sau pur și simplu de un fotograf pentru o ședință foto, alegerea omului potrivit de multe ori devine dificilă. De-a lungul anilor, am încercat să aflu de la clienții mei, modul prin care își aleg ei oamenii responsabili pentru amintrile lor. De multe ori, era total diferit față de cum credeam eu că ar trebui să fie. Dar, după mai multe discuții, mi-am dat seama că îi înțeleg perfect, că și eu aș fi făcut la fel în anumite situații, pentru că de multe ori, este o decizie bazată pe emoție, pe sentimentul de siguranță, în special în cazul miresicilor.

În funcție de preferințe, unii clienți își doresc un stil de fotografiere/editare mai apropiat de realitate, unde culorile sunt naturale, fotografiile reprezentând realitatea din ziua nunții, alții mai de basm cu voaluri photoshopate sau culori precum in filtrele de instagram. 

1.Din acest motiv, prima și prima data trebuie să îți faci o listă cu fotografii care crezi că ar fi potriviți pentru tine și să îi contactezi pentru a verifica daca sunt disponibili. Poți să întrebi și prietenii care au mai lucrat cu respectivii fotografi să aflii o părere directă ce te poate ajuta în privința deciziei. 

Adrian Constantin Fotograf

©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava

2.Stabiliește o întâlnire cu fiecare dintre cei disponibili și discută fiecare detaliu despre nunta voastră, chiar dacă au prețuri peste bugetul alocat de tine pentru aceste servicii. De ce zic asta? Pentru că din discuțiile mele cu clienții, este foarte important atât pentru tine cât și pentru prestator să se formeze un fel de prietenie. De multe ori clienții au ales un fotograf pentru că le-a plăcut de el ca om, le-a oferit siguranță, le-a explicat în detaliu tot ce înseamnă partea de fotografie și responsabilități, le-a dat sfaturi în legătură cu ce urmează să se întâmple, etc. Sau… au refuzat să lucreze cu acel fotograf pentru ca li s-a părut arogant, fals, răutăcios, nesigur pe el.

Te întrebi de ce să te întâlnești și cu cei care sunt ușor peste bugetul tău? Ei bine, pentru că e foarte posibil să vezi niște diferențe vizibile în tot ce înseamnă fotografii finale, experiență, materiale de calitate la albume (vezi aici diferențe mai multe), siguranța materialelor etc.  La urma urmei, decizia finală îți aparține și nu ai nimic de pierdut în afara de timp. 🙂 

Alegerea unui fotograf de nuntă - 7 Sfaturi și recomandări©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava – Targul de Nunti 2019

3.Nu uita să pui toate întrebările care crezi că sunt necesare. Din experiență, îți spun că unii miri se blochează când ajung la întâlnire, de aceea îți recomand să îți faci o listuță de acasă cu ce crezi că ar fi util să discuți. Găsești în articolul acesta câteva întrebări pe care ar trebui să le adresezi unui fotograf pentru a te asigura că este potrivit pentru evenimentul tău.

Alegerea unui fotograf de nuntă - 7 Sfaturi și recomandări©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de botez Suceava

4.Solicită să vezi o nuntă sau un eveniment complet, nu doar fotografii “Best of” de la ședințele foto. De asemenea, poti solicita să vezi un album complet pentru a vedea stilul de lucru a fotografului, cât și aranjarea lor în pagină dar și calitatea albumelor. Mulți oferă fotocărți ieftine de slabă calitate și spun că sunt albume premium.

Alegerea unui fotograf de nuntă - 7 Sfaturi și recomandări©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava

5.Lămurește toate detaliile atât despre predare cât și despre cum ar trebui să decurgă evenimentul vostru.

Alegerea unui fotograf de nuntă - 7 Sfaturi și recomandări©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava

6.Relaxează-te, discută despre pasiuni, cunoaște omul. De multe ori, la o astfel de întâlnire se leagă o prietenie frumoasă indiferent de decizia finală. 

Alegerea unui fotograf de nuntă - 7 Sfaturi și recomandări©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava

7.Dacă te-ai hotărât, semnează un contract pentru a avea o siguranță asupra rezervării datei și gataaaaaaaaaa…. simplu nu?!

fotograf de nuntă

©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava

Nu uita, poți citi mai multe articole faine pe blogul meu. 


Autor: Adrian Constantin Fotograf | https://aconstantin.ro/ 

Fotograf Suceava, Fotograf de nunta suceava, Fotograf botez suceava, fotograf eveniment, fotograf profesionist nunta.

Mă poți urmări și pe : 

Facebook : https://www.facebook.com/AdrianConstantinFotograf

Instagram: https://www.instagram.com/adrian.constantin.fotograf/

fotograf de nuntă

©Adrian Constantin Fotograf – Fotograf profesionist de nunta Suceava

error: Conținut protejat!